Sfântul Grigorie Palama a trăit această isihie ortodoxă.

“Bucuria mea, rogu-te, agoniseşte duh de pace şi atunci o mie de suflete se vor mântui în jurul tău. »

”(Sf. Serafim de Sarov)

"Sfântul Grigorie a fost un aghiorit. El a trăit în Sfântul Munte şi i-a cunoscut întreaga viaţă  şi trăire. El reprezintă un exemplu viu al  vieţii  existente pe atunci în Sfântul Munte. Citind întreaga operă a Sf. Grigorie putem observa acel duh aghioritic  care se înalţă din ea precum tămâia binemirositoare[...]Dacă l-am aprecia pe acest Sfânt Părinte  dincolo de tradiţia isihasta a Sfântului Munte, nu l-am putea interpreta corect."

Isihia ortodoxă

“Arsenie, taci, fugi, linişteşte-te!”

Făcând afirmaţia că Sfântul Grigorie este unul dintre cei ce exprimă desăvârşit viaţa isihastă a Sfântului Munte, trebuie, mai întâi să examinăm ce este isihia după învăţăturile ortodoxe.

Isihia, tăcerea, liniştea sunt  lucrurie senţiale pentru curăţirea şi desăvârşirea omului, ceea ce înseamnă, de fapt, mântuirea sa. Sfântul Grigorie Teologul afirmă  în mod epigramatic:

“Trebuie să te afli în deplină linişte pentru a putea vorbi în pace cu Domnul şi să-ţi îndepărtezi mintea de a celor ce umblă în greşelile lor”.

Prin intermediul isihiei omul îşi curăţeşte inima şi mintea de patimi şi astfel ajunge la comuniunea cu Dumnezeu şi unirea cu Dumnezeu. Această comuniune cu Dumnezeu, deoarece înseamnă unirea omului cu Dumnezeu, reprezintă, în acelaşi timp, mântuirea omului.

Isihie nu înseamnă nimic altceva decât « a-ţi îndepărta inima de la  întâlnirea, vorbirea şi satisfacerea  dorinţelor celorlalţi oameni, precum şi împlinirea celorlalte activităţi »(Varsanufie şi Ioan, Întrebarea 314)

Când omul îşi eliberează inima de gânduri şi de patimi, când toate energiile sufletului său sunt transfigurate şi îndepărtate de la cele pământeşti şi se îndreaptă către Dumnezeu, atunci el devine un isihast ortodox.
Sfântul Ioan Scărarul scrie că liniştea sufletului este « adevărata cunoaştere  a propriilor gânduri şi aceasta este o minte invulnerabilă ». De aceea, isihia este o stare lăuntrică ; ea este « locaş întru Domnul ».

Desigur, Sfinţii Părinţi fac distincţia între liniştea dinafară şi cea lăuntrică.

Liniştea din afară este eliberarea simţurilor şi a trupului de imagini şi, în special,  de dependenţa de lume, în timp ce liniştea lăuntrică este eliberarea inimii de imagini, fantezii şi griji.

Isihia trupului este în mod obişnuit atitudinea isihastă de rugăciune neîncetată, precum şi încercarea persoanei de a  limita pe cât posibil  reprezentările exterioare, imaginile pe care simţurile noastre le primesc şi le oferă sufletului.

Isihia sufletului reprezintă starea în care  mintea este capabilă să respingă orice ispite de răpire înafară.

În acest fel, mintea omului scapă de lumea exterioară şi intră în inimă, de fapt în adevăratul ei loc de origine. În acest mod, omul capătă pacea inimii şi acolo Dumnezeu Însuşi se revelează omului.

[...] Sfântul Grigorie Palama a trăit această isihie ortodoxă.

Mai întâi a căutat un loc retras şi s-a rugat Domnului  zi şi noapte. Apoi a ajuns la isihia lăuntrică. Trăind în cadrul acestei atmosfere duhovniceşti isihaste, el a ajuns la cunoaşterea lui Dumnezeu, în perioada când şi-a făcut apariţia erezia care cauta să zdruncine trăsăturile fundamentale ale învăţăturilor Bisericii. Tocmai atunci, având experienţa acestui mod de viaţă, el l-a putut exprima perfect.

Doar în această lumină putem privi cu atenţie viaţa Sfântului Grigorie.

El nu a fost doar un învăţăcel al Sfinţilor Părinţi, ci a fost unul care a trăit aceeaşi viaţă, şi în acest fel s-a bucurat de aceleaşi învăţături ca şi aceştia.

(Hierotheos, Mitropolit de Nafpaktos – Sfântul Grigorie Palama Aghioritul, Editura Bunavestire, Bacău, 2000)

Imagini: 

http://logos.md/2007/11/02/sfantul-grigorie-palama-aghioritul/

http://theologhia.wordpress.com/page/7/

Despre "veselia cea din unimea minţii"

“Iată acum ce este bun ori ce este veselitor, fără numai a locui fraţii împreună?”(Psalmul 132, 1)

“....împreună-locuirea fraţilor este totodată şi lucru bun şi lucru veselitor, căci multe lucruri sunt bune, dar nu sunt şi veselitoare şi, dimportivă, multe lucruri  sunt veselitoare, dar nu sunt bune, adică priincioase şi folositoare sufletului. Iar împreuna-locuire după Hrisostom, şi unirea fraţilor au amândouă aceste bunătăţi, care unire dintre ele nu e prea lesne, ci e lucru greu.

Notă de subsol

Pentru aceasta a şi zis Hrisostom :

« Întru împreună-locuirea fraţilor  au urmat amândouă acestea, şi îndulcirea, şi pe cea mai bună ; că dragostea pe aceasta o are cel mai mult ; împreună cu folosul are şi lesnirea, şi cu dulceaţă cu adevărat o laudă pe aceasta de aici ; că nu a zis simplu locuire, nici adunarea împreună într-o casă, ci locuirea împreună, adică cu conglăsuire şi cu dragoste, că aceasta face pe cei mulţi să fie un suflet. »

Zice însă şi Teodorit :

« Prin înseşi lucrurile ne-am învăţat că nimic nu e mai vrednic de iubire decât  frăţeasca conglăsuire. »

[...] După Nichita din Catenă :

« David a zis  stihul acesta prevestind şi despre monahii cei ce trăiesc în împărtăşire, adică cei din chinovii, că cu binele adică arată viaţa priincioasă, iar cu bucuria arată veselia cea din unimea minţii ».

Iar cel nenumit zice :

« Iată, vor fi de o credinţă, după ce vor fi avut şi o îndemânatecă minte, atunci iată binele, iar când şi cu lucrurile se vor conglăsui, iată şi bucuria ; însă prin fraţi locuind împreună să înţelegi cele trei puteri ale sufletului(adică mintea, cuvântul/ raţiunea şi duhul), ori sufletul şi trupul. Deci când acestea se conglăsuiesc după cunoştinţa celor dumnezeieşti, atunci este binele, iar când şi după fapte bune, atunci e bucurie ».

Din Psaltirea în tâlcuiri Sfinţilor Părinţi, volumul II.