Δόξα Πατρὶ καὶ Υἱῷ καὶ Ἁγίῳ Πνεύματι - ΚΟΙΝΩΝΙA -

Δόξα Πατρὶ καὶ Υἱῷ καὶ Ἁγίῳ Πνεύματι - ΚΟΙΝΩΝΙA -

luni, 14 decembrie 2009

Duhul lumii, cu toate învăţăturile vătamătoare de suflet care îl însoţesc, este un duh potrivnic lui Hristos, este duhul lui Antihrist



« Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu ». Cine va trage în sine cât de puţin din duhul lumii, acela va deveni rece faţă de creştinism şi de învăţăturile lui. Această nepăsare se va schimba în ură atunci când omul întârzie în ea mult timp, fără să-şi vină în fire şi mai ales dacă se va lipi de el vreo frântură de învăţătură vătămătoare de suflet. Duhul lumii, cu toate învăţăturile vătamătoare de suflet care îl însoţesc, este un duh potrivnic lui Hristos, este duhul lui Antihrist ; răspândirea lui înseamnă răspândirea urii faţă de credinţa creştină şi  rânduielile creştine de viaţă. Se pare că în jurul nostru  cam într-acolo se îndreaptă lucrurile. De vreme ce peste tot nu auzi decât răgete nelegiuite, nu este de mirare dacă în curând va începe  să se întâmple ceea ce a prezis Hristos :
« Vor pune mâinile pe voi...şi vă vor prigoni...şi veţi fi duşi... şi vă vor omorî ». Duhul lui Antihrist este întotdeauna acelaşi ; ceea ce a fost la început va fi şi acum , poate în altă formă, dar cu acelaşi înţeles. Ce este de făcut atunci ? « În răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre ». Rabdă, având pe buze şi în inimă cuvântul nestrămutat al  mărturisirii adevărului."


« Acesta este duhul veacului – anticreştinesc ! »
“Credinţa noastră, ne-am simţi îndemnaţi să credem, ar trebui să fie cu atât mai puternică, iar viaţa cu atât mai vrednica de chemare. Aşa a şi fost, însă de câtva timp lucrurile s-au schimbat la noi. În educaţia şcolară sunt îngăduite principii necreştine, care îi strică pe tineri ; în societate au pătruns obiceiuri necreştine, care îi pervertesc pe aceştia în continuare, după ieşirea din şcoală, şi nu e lucru de mirare dacă aleşii fiind dintotdeauna puţini, după cuvântul lui Dumnezeu, în vremea noastră ei sunt şi mai puţini. Acesta este duhul veacului – anticreştinesc ! Ce va fi mai departe ? Dacă la noi nu se vor schimba  mijloacele de educaţie şi  obiceiurile societăţii, adevăratul creştinism va slăbi din ce în ce mai mult, iar în cele din urmă se va stinge de tot ; va rămâne doar numele de creştin, însă duh creştinesc nu va mai fi. Duhul lumesc umple toate. Ce este de făcut ? Să ne rugăm ! »
 Sfântul Teofan Zavorâtul, Tâlcuiri  din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, paginile 233-234

Vai mie, dacă nu iubesc!


"110. Vai mie, dacă nu iubesc!

111. Trei lucruri sunt de trebuință: întâi, dragostea; cel de-al doilea: dragostea; și al treilea: dragostea.

116. Cel care nu vrea să vadă pe nimeni nu este om.

117. Nicăieri nu suntem “pentru totdeauna”.

118. Orice ni se întâmplă este numai vina noastră.

119. În fiecare dimineață, să semnăm în alb noua pagină care se deschide. Să-L lăsăm pe Dumnezeu să scrie pe ea ce vrea.

183. Dragostea este o bombă care nimiceşte tot răul.

194. Cea mai mare parte a rugăciunii mele este acum de mulțămire. Ce altceva să cer, dacă am totul?

199. Domnul a pus înțelegerea în cap. Știi de ce? Ca să nu ne vedem pe noi înșine. Da! Ca să-l vedem doar pe celălalt și să-l iubim doar pe celălalt. Și ca să ne vedem pe noi înșine în ochii Celuilalt.

259. Orice om este “trimis”.

290. Ziua și noaptea să-L binecuvântăm pe Domnul pentru darurile pe care ni le dă!

291. Puține cuvinte, multă dragoste. Către toți. Oricine ar fi ei."
Monahia Gavrilia Papaianis

Tot articolul la:
http://hristosestealstrainilor.blogspot.com/2009/12/dragostea-este-mereu-pe-cruce_4012.html


Despre Gherontissa Gavrilia

Gherontissa Gavrilia s-a născut în Constantinopol (sau Istanbul) cu peste o sută de ani în urmă, pe 2/15 octombrie 1897, din Elias şi Victoria Papaianni, ca al patrulea şi cel din urmă copil al familiei, cel mai iubit (Alexandros, fratele ei, fiind primul, iar surorile ei Vasiliki şi Pavelina - al doilea, respectiv al treilea).
Gherontissa înseamnă nu doar o maică bătrână (care supraveghează pe tineri), ci mai cu seamă o persoană înduhovnicită care îi îndrumă pe ceilalţi cu sfaturi înţelepte şi cunoştiinţă de la Dumnezeu, în rugăciune. Întreaga viaţă a Gherontissei Gavrilia a fost o înşiruire de minuni.
A crescut în oraş până ce familia s-a mutat la Thessalonic, în 1923. A plecat în Anglia în 1938 şi a rămas acolo pe toată durata celui de-al Doilea Război Mondial. S-a pregătit pentru a fi ortoped şi psihoterapeut. În Anglia, pentru serviciile aduse în război şi după, i s-a oferit să devină cetăţean britanic, însă ea a refuzat politicos.
În 1945, s-a întors în Grecia, unde a lucrat cu Friends Refugee Mission şi American Farm School în Thessalonic, în primii ani de după război. Mai târziu, şi-a deschis propriul cabinet medical în Atena, unde a lucrat până în 1954. În luna Martie a acelui an, mama ei a murit, iar cabinetul a fost închis. Sora Gavrilia a părăsit Grecia şi a călătorit pe uscat până în India, unde a lucrat cu cei mai săraci dintre cei săraci, chiar şi cu leproşi, vreme de cinci ani. A lucrat împreună cu Baba Amte şi familia sa, cei ce au construit şi au organizat comunităţi săteşti pentru leproşii Indiei. Nu a păstrat pentru ea nici un bănuţ, ci s-a încredinţat pe deplin în mâinile Domnului.
Abia în 1959 merge la Mănăstirea Sf. Maria şi Marta din Vithania (Betania), în Palestina, ca să se călugărească. Ajungând acolo, l-a întrebat pe Păr. Theodosie, eclesiarhul, ce rânduială de rugăciune să urmeze. Părintele Theodosie a fost surprins să afle că ea ştia să citească chiar şi în greacă veche, zicând: "Marii Stareţi de care am auzit nu mai sunt acum. Eu, cu siguranţă, nu sunt unul dintre ei. Ai venit aici căutând să te mântuieşti. Dacă îţi voi da eu o rânduială de rugăciune, îţi vei pierde sufletul, dimpreună cu al meu. Iată-l, însă, pe Părintele Ioan. El îţi va fi Stareţ." Astfel că, pentru primul an în mănăstire, i-a dat ascultare să citească doar Evangheliile şi pe Sfântul Ioan Scărarul. (Trebuie menţionat că la acea vreme Scara încă nu fusese publicată în neo-greacă).
A stat trei ani în Vithania. În Aprilie 1962, s-a aflat că Patriarhul Athenagoras al Constantinopolei dorea să trimită un monah ortodox la Taize, în Franţa. Sora Gavrilia s-a dus la Taize (ştia fluent franceza, încă din copilărie) şi apoi, la scurtă vreme, în America.
În 1963, s-a întors în Grecia. Gherontissa a fost tunsă în schima mică de către Egumenul Amfilohie (Makris) din Patmos în Peştera Sfântului Antonie, ţinând de Mănăstirea Bunei-vestiri (Evanghelismos), cu puţin înainte de a pleca din nou în India, împreună cu Maica Tomasina. Stareţul Amfilohie a fost entuziasmat la ideea unei monahii cu deschidere pentru un misionarism activ în întreaga lume. În India, ea a stat vreme de trei ani în Nani Tal, din Uttar Pradeş, loc în care se găsea Părintele Lazăr(Moore); el s-a consultat cu Gherontissa Gavrilia în traducerile sale din Sfinţii Părinţi şi din Psalmi. Între 1967 şi 1977, Gherontissa a purtat mai multe călătorii misionare în Africa răsăriteană, în Europa, în cadrul cărora a vizitat nişte prieteni vechi, cunoscuţii părinţi duhovnici Lev Gillet şi Sofronie de la Essex, apoi iarăşi în America, şi o scurtă vizită în Sinai, unde Arhiepiscopul Damian încerca să reintroducă monahismul feminin.
A călătorit foarte mult, având multă grijă şi dragoste pentru poporul lui Dumnezeu. Unii dintre fiii ei duhovniceşti au aflat-o în Ierusalim, lângă Mormântul lui Hristos; alţii au aflat-o pe câmpul misionar din Africa răsăriteană. În anii 1950 - 1960, avea câteva mii de prieteni duhovniceşti în întreaga lume, pentru care obişnuia să se roage zi şi noapte!
Începând din 1977, a trăit ascunsă într-un mic apartament, "Casa Îngerilor" din Patissia, în mijlocul hărmălaiei, fumului şi a zgomotului din centrul Atenei - un locşor ascuns şi de mare preţ pentru cei care o cunoşteau.
În 1989 s-a mutat în schitul Sfântului Acoperământ din insula Eghina, în apropierea bisericii Sf. Nectarie. Acolo şi-a chemat ultimele două fiice duhovniceşti să se facă monahii şi să vieţuiască lângă ea. A continuat şi aici să primească mulţi vizitatori. În 1990, la începutul Marelui Post, a fost spitalizată pentru cancer limfatic. A stat în spital patruzeci de zile, plecând în Săptămâna Patimilor şi împărtăşindu-se de Paşti. Şi, spre stupefacţia doctorilor, cancerul a dispărut. Încă nu i se plinise vremea.
Gherontissa s-a retras, în cele din urmă, la linişte. Împreună cu o singură altă maică, s-a mutat pentru cea din urmă oară în viaţa aceasta, în insula Leros. Acolo, cele două au întemeiat sihăstria Sfinţilor Arhangheli. Abia în ultimul an al vieţii a primit Schima Mare de la Părintele Dionisie de la Schitul Sf. Ana Mică din Sfântul Munte. Acesta a venit să-i dea schima în Paraclisul Maicii Domnului din Kastro, în vârful Lerosului.
Gherontissa Gavrilia a părăsit această lume pe 28 martie 1992, fără să construiască niciodată o mănăstire. De-a lungul anilor, şase din fiicele ei duhovniceşti s-au călugărit, însă nu s-au aflat cu ea decât una sau două în acelaşi timp. Doar îngerii pot număra vieţile pe care Dumnezeu le-a atins şi le-a schimbat printr-însa. Biografia şi o culegere a scrierilor ei au fost publicate în greacă în 1996, lucrare săvârşită de ultima ei fiică duhovnicească, monahie, şi cu ajutorul a mulţi alţii care au ţinut mult la Gherontissa.
Oricine a avut prilejul să o cunoască pe Gherontissa Gavrilia şi-a dat seama că Dumnezeu nu ne-a lăsat fără sfinţii săi, chiar şi în ziua de astăzi. Cele câteva cuvinte notate aici arată în mică măsură limpezimea şi dragostea din sufletul ei. Cuvintele sunt doar nişte unelte ale lumii acesteia; minunea Gherontissei a fost învăluită în taina tăcerii lumii ce va să vie.
N-a căutat niciodată să capete renume. Nu a îngăduit să se publice nimic despre ea în cursul lungii sale vieţi, şi le-a îngăduit doar fiilor duhovniceşti să o fotografieze în ultimii ani de viaţă. Cei atinşi de Dumnezeu prin intermediul ei o numeau Gherontissa; ea nu s-a socotit nimic altceva decât monahia Gavrilia.
A fost smerenie şi dragoste întrupată.

Trei mese ne-a pregătit Dumnezeu

"Trei mese ne-a pregătit Dumnezeu. Una este inferioară, a doua este superioară, iar a treia este mai presus de toate.
Una care este? Cea materială. Omul nu este doar suflet, este şi trup. La prânz veţi şedea cu toţii la masă. Apa pe care o veţi bea de unde este? Pe lună şi în stele apă curgătoare nu există. Aici există. Fructele pe care le mănânci, toate roadele, tot ce are pământul mai ales, ale lui Dumnezeu sunt. Când şezi să mănânci, gândeşte-te; nu trăi ca un animal necuvântător. Mulţumeşte-I lui Dumnezeu.
Aşadar, cel ce aşterne în fiecare zi masă pentru toţi oamenii fără excepţie este Domnul nostru; şi aceasta este o masă, hrana trupului. Dar există şi o altă masă superioară: Cina cea de Taină. Unde este această masă? Aveţi ochi duhovniceşti? Aruncaţi o privire în Sfântul Altar. Acolo este masa; este Sfânta Masă. O, de-am avea ochi duhovniceşti! Am vedea Sfânta Masă scânteind, fulgerând, arzând şi înconjurată de îngeri şi de arhangheli, după cum se spune în troparul Sfântului Spiridon. Zice: „Când liturghiseai”, Sfinte Spiridon, „îngeri ai avut slujind împreună cu tine”. Omule, Dumnezeu îţi aşterne o masă pentru trup (mâncarea pe care o mănânci) şi o masă superioară pentru suflet (Dumnezeiasca Împărtăşanie, Trupul şi Sângele lui Hristos). Nu auzi? „Luaţi, mâncaţi…”, „Beţi dintru acesta toţi” (Dumnezeiasca Liturghie)!?
Sfârşitul te aşteaptă la altă masă, mai presus de toate. Care este aceasta? Este împărtăşirea cu Dumnezeu în veşnicie, în Împărăţia Cerurilor. Acolo ne îndreptăm."
Fragment din : MITROPOLITUL AUGUSTIN KANDIOTIS: DUMNEZEU NE CHEAMĂ LA CINĂ
13 Δεκεμβρίου, 2009 — VatopaidiFriend
Continuare la :