Δόξα Πατρὶ καὶ Υἱῷ καὶ Ἁγίῳ Πνεύματι - ΚΟΙΝΩΝΙA -

Δόξα Πατρὶ καὶ Υἱῷ καὶ Ἁγίῳ Πνεύματι - ΚΟΙΝΩΝΙA -

vineri, 28 august 2009

"Unora ca acestora li se îndeplinesc întotdeauna cererile, însă şi ei ştiu cum să ceară şi ştiu ce se cuvine să ceară..."

Sfânta Scriptură

Şi plecând ei din Ierihon, mulţime mare venea în urma Lui. Şi iată doi orbi, care şedeau lângă drum, auzind că trece Iisus, au strigat, zicând: Miluieşte-ne pe noi, Doamne, Fiul lui David! Dar mulţimea îi certa ca să tacă; ei însă şi mai tare strigau, zicând: Miluieşte-ne pe noi, Doamne, Fiul lui David. Şi Iisus, stând, i-a chemat şi le-a zis: Ce voiţi să vă fac? Zis-au Lui: Doamne, să se deschidă ochii noştri. Şi făcându-I-se milă, Iisus S-a atins de ochii lor, şi îndată au văzut şi I-au urmat Lui. »(Mt. 20, 29-34)

***

Sâmbătă[I Cor. 1, 26-29 ; Mt. 20, 29-34]. Doi orbi din Ierihon strigă şi Domnul le dă înapoi vederea. Dar oare numai aceşti orbi erau în locurile acelea? Fireşte că nu . Dar de ce numai aceştia au primit vederea, iar ceilalţi nu? Fiindcă nu au strigat ; şi n-au strigat fiindcă nu aveau nădejde ; iar nădejde nu aveau fiindcă nu plăceau lui Dumnezeu ; iar lui Dumnezeu nu-I plăceau fiindcă erau puţin credincioşi. Omul la care vine credinţa începe din aceeaşi clipă să placă lui Dumnezeu ; plăcând lui Dumnezeu, începe să capete nădejde, iar din toate acestea se zămisleşte rugăciunea, care atrage tot ajutorul de sus. Unora ca acestora li se îndeplinesc întotdeauna cererile, însă şi ei ştiu cum să ceară şi ştiu ce se cuvine să ceară, pricep măsura cuviincioasă şi păstrează statornicia răbdătoare în rugăciune. Toate acestea sunt neapărat trebuincioase pentru reuşită ; altminteri, rugăciunea în sine are aripile slabe.

Din Tâlcuirile Sfântului Teofan Zăvorâtul.

Nedumeriri


Nu ştiu dumneavoastră, dar eu, practic, nu mai fac faţă lecturii blogurilor, chiar dacă numai pe cele ortodoxe le citesc de obicei. Nu mai am timp.

De fapt, nu ştiu dacă e cazul să dureze atâta timp trecerea lor în revistă şi citirea materialelor de folos – destul de multe, zilnic! Înclin să cred că nu. Când mai facem pravila zilnică şi când mai citim din Sfânta Scriptură şi când ne mai rugăm?

Dar activităţile inerente unei zile, cele casnice? Dar alte probleme lumeşti ivite pe neaşteptate?

E năucitor dacă nu eşti rece şi decis să tai în carne vie! Adică ? La ce anume să renunţi?

Mă necăjeşte în mod deosebit faptul că am început să citesc din cărţile mele dragi duhovniceşti, care altădată mă hrăneau efectiv, într-un stil aproape "criminal", profesionist. Să dau un exemplu: „Asta ar merge pe blog! Asta ar fi interesantă! Asta se potriveşte zilei”etc. Şi s-a spulberat folosul lecturii! Prin gânduri, planuri, proiecte, opriri pentru a transcrie şi a posta, a căuta imagini şi linkuri. Nu vreau să fiu pesimistă şi, pe lângă acestea, să mă mai întreb şi:

„Cine are timp şi râvnă să citească toate câte le postez eu pe blog?”

Elimin această perspectiva descurajantă, dar tot planează deasupra capului meu sabia pierderii vremii cu prea puţin folos. Şi mă mai întreb, în final, oare înainte de a le descoperi( aceste bloguri) cum trăiam fără ele şi nu le simţeam lipsa? Şi dacă nu îmi trebuiau atunci, oare acum îmi trebuie cu adevărat? Sunt necesare pentru mântuire?

Răspundeţi dumneavoastră, dacă aveţi bunăvoinţă şi timp!

http://simplulgand.wordpress.com/2008/03/03/ganditorul/