Δόξα Πατρὶ καὶ Υἱῷ καὶ Ἁγίῳ Πνεύματι - ΚΟΙΝΩΝΙA -

Δόξα Πατρὶ καὶ Υἱῷ καὶ Ἁγίῳ Πνεύματι - ΚΟΙΝΩΝΙA -

luni, 27 iulie 2009

Filocalia de la Optina - Negreşelnicia


"Cum dar vom ajunge la smerenie dacă nu ne vom prihăni şi căi pentru fărădelegi, socotindu-ne mai prejos decât toţi cu gândul şi simţirea?"

"În scrisoare ţi-ai descris strădaniile şi cercetarea pe care ai făcut-o asupră-ţi şi , biruită fiind de mulţime de patimi şi neputinţe, te tulburi. Din acestea se vede că vrei să afli în tine despătimirea şi cu aceasta vrei să te mângâi, punându-ţi în ea nădejdea mântuirii. S-ar putea întâmpla ca toate patimile să te părăsească, fără numai un singur lucru, care le-ar putea covârşi pe toate celelalte, şi anume mândria. Nici nu observăm cum se strecoară înăuntrul nostru şi ne este destul pentru pierderea sufletului, darămite având şi alte păcate şi patimi prin care suntem luptaţi neîncetat de draci cu tot felul de ispite pământeşti. În această luptă suntem uneori învinşi, alteori - învingători, iar Dumnezeu ne ajută sau ne părăseşte după măsura smereniei sau a mândriei pe care le avem în suflet. Cum dar vom ajunge la smerenie dacă nu ne vom prihăni şi căi pentru fărădelegi, socotindu-ne mai prejos decât toţi cu gândul şi simţirea? De aceea, dacă ni s-ar lua această luptă, adică lupta cu patimile, şi daca n-am mai fi biruiţi de ele, rămânând într-o părută despătimire, unde am ajunge? Vom ajunge să ne încântăm cu propria sfinţenie, care este mai amară decât căderile urmate de pocăinţa. Când vei fi la mănăstire, fii sigura că lupta se va înteţi, pentru ca să ne cunoaştem neputinţa şi pentru smerenie.”(Cuviosul Macarie, 24, Vol.1, pp. 278-279)

Sursa icoanei:

http://logos.md/category/sfintii-de-la-optina/page/2/

Muzeul aurului(municipiul Brad)



Sursa:

http://www.welcometoromania.ro/DN76/DN76_Brad_r.htm

Sfinţii Clement, Episcop de Ohrida, cel întocmai cu Apostolii, Naum, Sava, Gorazd şi Anghelar

Sfinţii Clement, Episcop de Ohrida, cel întocmai cu Apostolii, Naum, Sava, Gorazd şi Anghelar erau slavi, discipoli ai Sf. Chiril şi Metodiu(11 mai). La început ei au trăit ca asceţi în Moravia, unde Gorazd i-a urmat Sf. Chiril ca episcop. El vorbea fluent slavona, greaca şi latina. Sfinţii Clement, Naum, Anghelar şi Sava erau preoţi.

Luminătorii slavilor erau înfruntaţi de misionari germani, care aveau sprijinul papei şi patronajul pronţului Moraviei, Sviatopolk. Lupta s-a concentrat în jurul necesităţii slujirii în limba slavonă, în jurul lui Filioque şi postirii în ziua de sâmbătă. Papa Ştefan al VI-lea interzicea utilizarea slavonei în biserică. Opozanţii ereziei celor “trei limbi”(care voiau să se folosească numai ebraica, greaca sau latina în scopuri bisericeşti), după ce au înlăturat limba veche a popoarelor slave, i-au adus pe discipolii Sf. Metodiu la judecată, inclusiv pe Sf. Clement. I-au supus unor torturi cumplite şi i-au ţinut în închisoare vreme îndelungată, aşa cum făcuseră şi cu părintele lor duhovnicesc, Sf. Metodiu.

În 886, unii dintre prizonieri au fost vânduţi unor negustori de sclavi şi au ajuns în piaţa din Veneţia. Ambasadorul împăratului bizantin Vasile Macedoneanul a venit la Veneţia, i-a răscumpărat pe sfinţi şi i-a adus la Constantinopol. Vechii mărturisitori au fost exilaţi. Nu se ştie unde a mers Sf. Gorazd, nici unde s-a adăpostit Sf. Sava. Naum şi Anghelar au plecat în Bulgaria.

În 907, Moravia a fost cucerită de Maghiari, iar refugiaţii moravi au scăpat fugind prin acele trecători prin care se refugiaseră şi sfinţii exilaţi.

Bulgarii i-au primit pe mărturisitorii slavi cu respect şi le-au cerut să le slujească în limba slavonă. Prinţul bulgar Boris a căutat astfel de oameni ca ucenicii Sf. Metodiu, care lucrau ca să lumineze poporul său. Sfinţii au început imediat să studieze cărţile slavone adunate de către nobilii bulgari. Anghelar a murit curând, dar Sf. Clement a fost însărcinat să înveţe/ predea în Kutmichivitsa, o regiune în sud-vestul Macedoniei. În Biserica Răsăritului, numai un om de valoare era ales să fie învăţător, cineva cunoscut pentru viaţa lui evlavioasă şi care avea darul vorbirii. Sf. Clement fusese învăţător şi în Moravia. În Bulgaria, Sf. Clement a lucrat ca învăţător până în 893. El a organizat o şcoală la curtea prinţului, care a obţinut multă preţuire în vremea lui Simeon. În sud-vestul Macedoniei, el a înfiinţat şcoli separate pentru copii şi pentru adulţi.

Sf. Clement i-a învăţat pe copii scrisul şi cititul. Numărul total al elevilor lui era imens. Cei aleşi şi primiţi la preoţie au fost aproape 3500 de bărbaţi. În 893, Sf. Clement a devenit episcop de Dremvitsa sau Velitsa şi Sf. Naum i-a luat locul.

Sf. Clement a fost primul ierarh bulgar care a slujit, a predicat şi a scris în limba slavonă. În acest scop, el a pregătit clerul din rândul popoarelor slave. Sfântul episcop a lucrat pentru slava lui Dumnezeu până la bătrâneţe. Când l-au lăsat puterile şi nu mai putea să-şi îndeplinească datoria în catedrală, el i-a cerut ţarului Simeon să-l lase sa se retragă, dar ţarul l-a rugat pe sfânt să nu abandoneze catedrala şi Sf. Clement a continuat slujirea lui episcopală. După aceasta, el s-a dus la Ohrida, la o mănăstire ctitorită de el. Acolo şi-a continuat activitatea de traducator şi a tradus părţi însemnate din Penticostar. Curând Sfântul s-a îmbolnăvit grav şi a plecat la Domnul în anul 916. Trupul sfântului a fost pus într-un sicriu făcut cu mâinile sale şi a fost îngropat în M-rea Sf. Pantelimon din Ohrida.

Sf. Clement este considerat primul autor de limba slavonă. El nu numai că a continuat munca de traducere începută de Sfinţii Chiril şi Metodiu, dar a creat şi opere originale, primele mostre de literatură duhovnicească slavonă.

Multe dintre lecţiile şi predicile sale au fost aduse în Rusia, unde au fost citite şi copiate de creştini ruşi evlavioşi.

Moaştele Sfinţilor Gorazd şi Anghelar se odihnesc lângă Berat, în Albania, iar ale Sf. Naum sunt în mănăstirea care îi poartă numele, lângă Lacul Ohrida. Sf. Clement mai este prăznuit şi pe 25 noiembrie.
Sursa în engleză:

http://molonlabe70.blogspot.com/2009/07/equal-of-apostles-clement-of-ochrid.html

"Hristos i s-a făcut lui hrană şi apă şi îmbrăcăminte şi veselie şi bucurie"


« Oare ce l-a întărit în credinţă, în smerenie şi în dragoste ? Virtuiţile cu care era deja înzestrat[...] Datorită sărăciei foarte mari din mănăstire s-a întărit stareţul în virtutea postului, încât nu numai că se îndestula cu hrană foarte simplă, dar şi în privinţa apei l-a întărit Dumnezeu, ca să poată bea numai sâmbăta şi Duminica.

Stareţul, având înlăuntrul sufletului său izvorul nesecat al vieţii veşnice, nu mai avea trebuinţă de apa aceasta. Hristos i s-a făcut lui hrană şi apă şi îmbrăcăminte şi veselie şi bucurie.

Chilia lui era o dărăpănătură fără geamuri, numai cu nişte obloane vechi care nu se închideau bine. În timpul iernilor grele zăpada ajungea la înălţimea de un metru şi frigul era de nesuportat. Atunci Stareţul aprindea focul într-o sobă mică din chilia sa îngheţată, mai mult pentru smerenia cugetului. Însă viscolul arunca zăpada prin crăpăturile obloanelor şi se depunea în cameră, pe jos, ca un covoraş alb.

Nu aveau nici lămpi, nici candele şi niciun confort în chiliile săracei mănăstiri.

« Luam o făclie, spunea Stareţul, şi citeam până dimineaţă toată Psaltirea ».

Aşa se încălzea robul lui Dumnezeu Iacov, cu focul care a încălzit şi încălzeşte pe toţi sihaştrii, pustnicii şi stâlpnicii.

« Îmi este de ajuns, cugeta Stareţul, că am acoperiş deasupra capului meu ; stâlpnicii nu aveau nici atât. Dacă eram pustnic într-o peşteră, aş fi avut condiţiile chiliei, aşa dărăpănată cum este aceasta ? Cu astfel de gânduri mă mângâiam.

Odată însă m-am îmbolnăvit foarte grav cu spatele, încât am căzut la pat. Am făcut atunci 80 de injecţii fără să simt niciun folos.

Văzând că din partea oamenilor este imposibil să primesc vindecare, m-am rugat Sfântului David să vină să mă vindece. Şi m-am rugat : « Sfinte al meu, te rog să mă ajuţi şi să mă vindeci. Dar să nu vii cu înfăţişarea ta, pentru că eu sunt om timid şi nu îndrăznesc să te văd. Vino cu înfăţişarea unuia din părinţii mănăstirii, a lui cutare sau a lui cutare. »

În acea vreme venise la noi un monah din Sf. Munte, de la Mănăstirea Sfântul Pavel, anume părintele Spiridon. În momentul în care am terminat rugăciunea, s-a deschis uşa şi a intrat Sfântul cu înfăţişarea acelui monah şi mi-a zis:

- Ce ai, Părinte Iacove?

- Ce să am, părinte Spiridoane, mă doare foarte tare spatele la mijloc şi nu pot să mă mişc.

Atunci mi-a zis Cuviosul :

- Cine sunt eu ? Părintele Spiridon. Doar ştii cine sunt, însă nu vrei să-mi rosteşti numele. Vino să te ajut. Ia stai pe şezut şi spune-mi unde te doare.

- Părintele meu, dacă puteam să stau, m-aş fi ridicat singur. Nu pot să mă mişc, i-am răspuns.

- Hai să te ajut eu, mi-a zis Cuviosul.

Şi m-am ridicat cu ajutorul lui, căci Sfântul s-a lipit cu spatele de spatele meu şi m-a sprijinit. Am înţeles atunci ce înseamnă să te sprijinească un spate bătrân şi sfinţit. Am înţeles harul sfinţeniei.

Atunci Cuviosul m-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci peste locul de la bazin unde mă durea. Acelaşi semn l-a făcut şi la ceafă, căci aveam şi dureri de cap. Imediat au trecut toate durerile. Nici urmă de boală, numai bucurie şi veselie.

Imediat, Sfântul a deschis uşa şi a ieşit afară. Atunci am început să mă osândesc pe mine pentru sfiala mea, că nu i-am făcut măcar o metanie de mulţumire. Am început să-i cânt măcar troparul."( Din volumul « Un stareţ sfânt. Fericitul Părinte Iacov, Egumen al Sfintei Mănăstiri « Cuviosul David », paginile 40-42)

Sursa icoanei:

http://ortodoxiesiviata.blogspot.com/2008/11/sfntul-cuvios-david-din-evia-nceptorul.html

Sf. Teofan Zăvorâtul: "creştinismul – adevărată minune a lui Dumnezeu"

Luni[I Cor. 9, 11-18 ; Mt. 16, 1-6]. Fariseii şi saducheii I-au cerut Domnului să le arate semn ; dar nu vedeau că au un semn înaintea ochilor. Domnul Însuşi era semnul ; învăţătura Sa şi faptele Sale arătau cine este El ; de altă mărturie nu mai era nevoie. « Lucrările pe care le fac Eu...acestea mărturisesc despre Mine »(In. 10, 25, le-a spus El iudeilor. « Faţa cerului ştiţi s-o judecaţi, i-a mustrat Domnul, dar semnele vremurilor nu puteţi ». De ce s-a întâmplat asta cu ei ? Fiindcă trăiau doar viaţa din afară, iar înlăuntrul lor nu priveau ; iar fără luare-aminte, fără adunare şi adâncire în sine nu este cu putinţă nici a băga de seamă, nici a pricepe lucrările dumnezeieşti. Acelaşi lucru continuă până acum. Toţi au în faţa ochilor creştinismul – adevărată minune a lui Dumnezeu -, dar cei ce îl privesc nu văd asta, şovăie în credinţă şi apostează. Ochii lor pierd putinţa de a vedea în el pecetea dumnezeiescului, şi aceşti oameni sunt gata să ceară, asemenea iudeilor, semne deosebite din cer. Semn însă nu li se dă şi nu li se va da, fiindcă ei îl cer doar ca să ispitească pe Dumnezeu, nu ca să meargă pe calea lui Hristos. Tu doar păşeşte pe această cale şi vei vedea încă de la primul pas că ea este dumnezeiască, duce la Dumnezeu şi Îl apropie pe Dumnezeu de tine. Iudeilor, Domnul le-a zis : « Semn nu se va da...decât semnul proorocului Iona ». Domnul i-a prevenit şi pe necredincioşii de acum, pregătind pentru ei răspunsul : « Se va arăta pe cer semnul Fiului Omului şi vor plânge atunci neamurile pământului... »(Mt. 24, 30)